Ponta și Antonescu au stabilit Guvernul în drum spre Brașov: O să fie cel mai cinstit Guvern

Ponta și Antonescu au stabilit Guvernul în drum spre Brașov: O să fie cel mai cinstit Guvern
Publicat: 29/04/2012, 19:25
Actualizat: 30/04/2012, 08:09

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la evenimentul lansării candidaților USL Bistrița-Năsăud, că a stabilit schema Guvernului în cursul dimineții, împreună cu Crin Antonescu, pe drum spre Brașov, iar Guvernul pe care îl va propune va fi „cel mai cinstit” pe care România l-a avut.

Victor Ponta s-a adresat persoanelor adunate în Sala Polivalentă din Bistrița, liberali, social-democrați și conservatori, spunând că Guvernul Ungureanu a căzut fiindcă parlamentarii celor trei partide au fost uniți și nu s-au lăsat cumpărați, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Nu s-a lăsat niciunul cumpărat, nu a trădat niciunul, nu s-a gândit niciunul că poate e mai bine pentru PSD sau pentru PNL și PC, pentru Ponta și Antonescu. Există o singură explicație pentru victoria noastră de ieri (vineri – n.r.) și pentru victoria dumneavoastră la locale și parlamentare: să fiți uniți și să le arătați oamenilor că, pentru ei, treceți peste tot ce înseamnă interes, orgoliu sau ambiția dumneavoastră”, a declarat Ponta.

El a relatat că are o relație extraordinară cu ceilalți doi copreședinți ai USL și a dat ca exemplu o scenă de sâmbătă dimineață.

„Astăzi (sâmbătă – n.r.), de dimineață, pe drumul spre Brașov, cu Crin Antonescu, am stabilit schema Guvernului și chiar și o mare parte dintre oamenii care vor conduce ministerele. Nu avem nevoie nici de negocieri, nici de târguieli, nici de cine știe ce proporții între PSD-PNL-PC. Am făcut această listă cu un singur gând: în următoarele șase luni, Guvernul USL este obligat să fie cel mai competent Guvern pe care l-a avut România și, mai mult decât orice, cel mai cinstit Guvern pe care l-a avut România”, a declarat Victor Ponta.

Premierul desemnat a spus că, pentru el, ca om al legii, cinstea vine chiar și înaintea competenței.

„Dacă ești cinstit, poți să înveți, dar degeaba ești competent dacă vrei să vii într-o funcție doar ca să furi și să te îmbogățești. Și pot să vă garantez, pentru că eu cred că acest Guvern pe care eu îl voi propune Parlamentului și României va fi, repet, cel mai cinstit Guvern pe care România l-a avut”, a subliniat Victor Ponta, în aplauzele celor prezenți.

El a declarat că este un mare avantaj că USL are o conducere tripartită, formată din el, Crin Antonescu (PNL) și Daniel Constantin (PC), fiindcă, în felul acesta, pot fi în mai multe locuri și pot vorbi cu mai mulți oameni.

„Nu cred că un singur om poate să le știe pe toate și că un singur om poate face toate lucrurile în România, dar cred că trei oameni cinstiți și trei oameni prieteni pot să vă îndemne pe dumneavoastră, să vă convingă că puteți să lucrați împreună pentru binele comunității dumneavoastră, pentru binele acestei țări”, a declarat Ponta.

El a afirmat că toată lumea îl întreabă dacă USL va da pensii și salarii.

„O să facem și lucrul acesta, dar cel mai important este să le redăm românilor speranța că, în țara lor, pot să trăiască, că în țara lor statul – și Guvernul – nu este un dușman al lor, ci este un servitor al lor pentru a aplica legile și a-și face datoria față de ei. Cred că putem să facem lucrul acesta împreună, fiind prieteni, colegi și crezând în aceleași valori”, a spus Ponta.

La lansarea candidaților USL Bistrița-Năsăud pentru alegerile locale au participat peste 3.000 de membri ai celor trei partide, între cei prezenți fiind și Ioan Rus, Ioan Mircea Pașcu, Nicolae Bănicioiu și Dan Șova, din partea PSD.

Cu acest prilej au fost prezentați toți candidații USL la funcții de primari, respectiv cei care candidează la funcții de consilieri locali la Bistrița și județeni.

Lista noului Guvern va fi făcută publică în 1 mai, a anunțat, sâmbătă, la Brașov, premierul desemnat Victor Ponta, precizând că la Agricultură îl va susține pe liderul PC Daniel Constantin.

Victor Ponta a spus că speră ca noul guvern să poată fi prezentat Parlamentului în 7 mai.

El nu a dorit să facă publice nume ale viitorilor miniștri, singura dezvăluire fiind pentru Ministerul Agriculturii, unde a spus că îl va susține pe liderul PC Daniel Constantin.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Moștenitorul Hermès, care intenționa să-și lase averea grădinarului său, se plânge că i-au dispărut miliarde...
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din...
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au...
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un...
„Creierul” atacului terorist de la 11 septembrie, Khalid Sheikh Mohammed, şi-a recunoscut vinovăţia şi scapă...
Familia Regală, lovită de o nouă tragedie! Prințul și-a dat ultima suflare pe un pat...
“Mi se ia os din coastă și să mi se pună în frunte”! Dana Roba,...
Directorul Muzeului Național de Artă i-ar fi trimis unei angajate o banană într-un plic negru....
Al cui e al doilea ADN găsit sub unghiile doctoriței Gavril! Dezvăluiri șocante despre cazul care...
Scandal la Jocurile Olimpice de la Paris. O italiancă a părăsit ringul de box pe...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce mașină va primi David Popovici de la Ion Țiriac pentru medalia de aur
Pentagonul anunţă că trei bărbaţi acuzaţi de complot în atacurile de la 11 septembrie au...
Doi GIGANȚI americani au fost îngenuncheați! Eșec RĂSUNĂTOR pentru...
TAXA pe care șoferii sunt obligați să o plătească. Lovitură pentru românii până în 30...
Mulți șoferi fac un gest periculos. E inutil și are legătură cu radarul
Insula Iubirii sezonul 8. Mama Cristinei, nouă replică dură pentru Andrei. Ce a scris pe...
„Am vrut să mă arunc în fața mașinii” Mama Luizei Melencu își strigă durerea, la...
Gheorghe Turda, confesiuni în lacrimi despre soția sa. Ce a învățat de la partenera de...
Cutremur semnificativ de magnitudinea 4,4 grade, în România. În ce zone s-a resimțit seismul
BANCUL ZILEI. O blondă intră tremurând într-o farmacie: - D..d..doaaamnăă..a..veve..ți vi..vibratoare?
Arheologii au descoperit un mormânt princiar cu obiecte funerare prețioase